Teama de hoţi duce la paranoia

www.buhnici.ro –
informaţie gratis despre lucrurile care
contează

Mi se trage de la scuter. Deşi l-am asigurat casco de m-am fript
în portofel şi îl leg de grilajul ferestrei cu două lanţuri groase,
lacăte masive şi o alarmă gălăgioasă, tot îi duc grija. Nu sunt
vreun paranoic cu acte în regulă, ci unul cu motive.

Acum două luni m-am trezit la patru dimineaţa în mijlocul unei
tentative de furt. Am prins unul dintre cei doi hoţi, care trăgeau
de el să îl fure. Bastonul metalic a marcat spinarea unuia şi i-am
promis mai rău dacă îl mai văd. Celălalt s-a ascuns în blocul meu.
Îl suspectez că îmi e vecin, pentru că am scotocit toate
palierele.

Şi nici în oraş nu e mai bine. Chiar şi la restaurant îl las la
vedere, că cine ştie… Poveşti cu scutere noi scoase în oraş şi
furate din prima zi, aud de fiecare dată când merg la revizie.

Tot în urmă cu scurt timp mi-am auzit clanţa încercată cu mine
în casă. Era o noapte ploioasă şi am încercat să îl depistez după
urmele de paşi. Nu l-am prins. Oare câţi mi-au luat garsoniera „la
ochi” şi în lipsa mea?…

Poliţiştii de sector au venit, mi-au preluat plângerea, dar m-au
pus în gardă că e doar începutul. O colegă îmi povestea cum i s-a
furat tot, inclusiv mâncarea din frigider, când i s-a spart
apartamentul modest. Ţara e săracă, plină de şomeri şi de hoţi
flămânzi.

Aseară mi-a venit la vizionare un cuplu tânăr. În timp ce eu le
explicam despre mobilă şi renovări, ei erau cu ochii după televizor
şi calculator. Soţia mi-a şoptit: „Ăştia sunt ochitori…” Şi credeam
că doar eu sunt paranoic…

Din mers, am schimbat vorba către uşa metalică şi alarmă. Nu au
zăbovit, însă le-am reţinut numerele de telefon şi cel de la maşina
cu care veniseră. Poate ne înşelăm şi sunt doar nişte oameni
serioşi pe care noi i-am evaluat greşit. Oricum, mi-am făcut şi
asigurare pentru casă. Cine ştie…

Din păcate, senzaţia de nesiguranţă în oraş devine aşadar o
percepţie. E o chestie care nu doar scârbeşte, ci ne transformă pe
toţi în indivizi mai agresivi şi temători. O involuţie socială,
care merge mână în mână cu dezamăgirea generală.

imic nu ne mai merge, nimic nu se mai leagă, nimeni nu ne mai
inspiră încredere. După câţiva ani buni, care ne scuturaseră puţin
de praful comunismului, ne afundăm iar în mocirla românească.

Să mă bucur că reîncepe exodul hoţilor plecaţi „la produs” în
Vest şi totodată cel al „creierelor” dezamăgite? Ce o fi mai
rău?

VA URMA